În studio Eclectic de la Casa Zielinski Sighișoara am pus mult suflet, iar acest lucru îl vei descoperi în fiecare detaliu eye-candy. Acest spațiu este pentru persoanele creative, care își doresc o cazare în Transilvania care are acel „je ne sais quoi”.

Studio-ul este învăluit în nuanțe dulci, care te invită să pășești într-un univers farmecător și vesel. 

Ușa vopsită într-o nuanță de violet-amethyst și sticla pictată manual, deschid calea către o încăpere înaltă și generoasă. De la intrare vei observa parchetul din lemn masiv, canapeaua de catifea roz-pudrat și măsuța elegantă de cafea, alături de aparatul Nespresso.

În dulăpiorul din lemn masiv vei descoperi un minibar cu băuturi răcoritoare.

Rama patului în culoarea grâului copt, alături de salteaua premium și așternuturile de bumbac 100% îți vor oferi odihnă desăvârșită. Noptierele din marmură și metal, corpurile de iluminat, plantele verzi și mobilierul de accent sunt doar câteva dintre elementele care întregesc atmosfera acestui studio.

Canapeaua extensibilă de 140×200, poate acomoda confortabil 2 copii sau 2 adulți.

Baia zmeurie este dotată cu duș walk-in, uscător de păr și prosoape de bumbac imaculate pentru o experiență relaxantă.